Ianis, un băiețel de 2 ani din Bistrița, are un diagnostic crunt: hidrocefalie triventriculara.
Pana la vârsta aceasta a fost operat pe creier de nici mai mult nici mai puțin de 10 ori pentru a elimina lichidul din zona creierului.
Băiețelul este alimentat exclusiv printr-o sonda situata în stomac. Este încadrat cu grad de handicap, iar mama lui, Maria, în vârstă de 23 de ani, din cauza supărării, a necazului care s-a abătut asupra copilului, în timpul internării în spital a suferit 2 preinfarcturi.
Singura șansă a băiețelului este în Turcia, însă suma necesara este una colosala pentru familia grea încercată, mai exact 45.000 euro.
Facem apel la dvs și la bunăvoința dvs, astfel încât sa reușim sa strângem aceasta suma în cel mai scurt timp, pentru a putea salva copilul.
Sau puteti dona folosind serviciile Paypal

Puteti sa-l ajutati pe Ianis prin transfer bancar in conturile asociatiei Stergem Lacrimi
Cont lei: RO35 RZBR 0000 0600 2074 5056 Cont euro: RO83 RZBR 0000 0600 2074 9236