
Cazul Ariana
În luna iunie, aproape de terminarea școlii (Ariana a terminat anul școlar cu bursa de merit) a început să acuze ocazional unele dureri de cap și de ochi. În urma controlului de rutină a aparut o suspiciune de presiune intercraniana, mai exact ar fi o tumoare pe creier care apasă pe fundul de ochi. Dupa reconsultul a încă doi medici oftalmologi pentru a cere și alte păreri s-a efectuat și un RMN de control, în urma căruia s-au depistat 2 tumori, nu doar una, o hidrocefalie secundară activă și o suspiciune de neurofibromatoza de tip 2, fiind nevoie de consult neurochirurgical de urgență.
Dupa consultul unui medic neurochirurg, din data de 1 iulie și pana în data de 3 septembrie, Ariana și cu mama ei au fost internate la spitalul de neurochirurgie din Cluj, timp în care Arianei i s-au făcut 5 intervenții chirurgicale pe creier. Datorită poziționării tumorii celei mari într-o zonă extrem de sensibilă neurochirurgic, medicul a optat pt extracția parțială a tumorii (pentru a nu provoca leziuni neurologice majore), ca mai apoi să fie supusă radiochirurgia stereotactice cu raze Gamma Knife sau Cyber Knife în străinătate, raze care nu sunt atât de invazive și nici nu presupun riscuri pt viitor, însă procedura este foarte scumpă și ea având doua tumori, costurile se vor dubla.
Datorită edemelor produse în urma operației s-a produs o hidrocefalie obstructivă. S-au încercat diferite proceduri de drenare, însă fără nici un rezultat favorabil, fiind nevoie în final de montarea unui drenaj ventriculo-peritoneal, mai exact din creier până în peeitoneu, pe sub piele, pentru a evita presiunea asupra întregului creier, adică lichidul cefalorahidian care se produce și nu se drenează de către organism în mod normal, se drenează prin acest tub în peritoneu, iar de acolo este absorbit de organism.
În urma intervenției de extracție a tumorii Ariana a rămas fără auz, însă pentru asta există doar o singură soluție, mai exact un implant în trunchiul cerebral care se realizează doar în Italia iar costurile sunt enorme. De asemenea, în urma tuturor intervențiilor s-au produs edeme care au declanșat câteva crize epileptice, Ariana urmând în momentul de față și tratament anticomițial, care va fi monitorizat de un medic neurochirurg o perioadă de acum înainte pentru a evita crizele epileptice.
Va fi nevoie de o perioadă lungă de terapii de recuperare pt că în momentul de față Ariana are deficiențe de mobilitate,de echilibru, mușchii sunt atrofiați, a slăbit peste 13 kg în aceasta perioada, are tulburări de deglutiție) nu poate mânca si înghiți orice și vorbește foarte greu din cauza că are semiparalizie facială bilaterală, buza de jos e căzută și trebuie să o țină cu degetul pt a sta închisă, vede dublu și în ceață și folosim zilnic lacrimi artificiale și diferite picături și geluri pentru a evita uscarea corneei.. Și cum toate astea nu ar fi suficiente, mai trebuie făcute și analizele genetice pentrut a confirma / infirma suspiciunea de neurofibromatoza de tip 2, o boală genetică care poate declanșa apariția altor tumori în alte zone ale corpului.
În momentul de față Ariana face 4 terapii acasă: kinetoterapie, terapie Vojta, masaj orofacial și de tonifiere și logopedie. Zilele viitoare urmează să se reinterneze pentru că plaga frontală, de la atâtea tăieturi și cusături nu s-a închis și e nevoie de o sutură secundară pentru a evita un risc crescut de infecții.
Daca plaga frontala se va inchide, Ariana trebuie transportata de urgenta in Turcia, unde va incepe procedura cu raze Gamma Knife sau Cyber Knife, procedurile estimandu-se aproximativ la 16.000 Euro, dat fiind faptul ca Ariana are 2 tumori iar adunand si costurile de cazare si transport, atat pentru ea cat si pentru mama ei, suma de care are nevoie este de 25.000 Euro.
Dupa tratamentul din Turcia vor urma cu siguranta analizele genetice pentru a confirma / infirma suspiciunea diagnosticului de neurofibromatoza de tip 2, mai apoi pentru ca Ariana sa poata auzi din nou va trebui transportata in Italia, unde va urma procedura de implant in trunchiul cerebral.
Apoi vor urma cu siguranta proceduri de recuperare costisitoare. Totusi, Ariana nu si-a pierdut speranta, si spera in continuare sa-si recupereze viata pe care a avut-o candva.
Pretul vietii normale se ridica la 50.000 Euro.
Puteti dona direct in conturile Asociatiei “Stergem Lacrimi”:
RON: RO35 RZBR 0000 0600 2074 5056
EURO: RO83 RZBR 0000 0600 2074 9236
USD: RO29 RZBR 0000 0600 2088 1837